bozar-summer-bar-2015

Deschiderea oficială

VERNISAJ EXPOZIȚIA DE FOTOGRAFIE-DOCUMENT
“REGINA SOLDAT”

Superb omagiu adus Reginei Maria, imagini și mărturii de excepție la  împlinirea unui secol de la Marele Război și Marea Unire

Expoziția de fotografie-document „REGINA SOLDAT”, proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN), evocă personalitatea Reginei Maria, precum și implicarea sa activă în campaniile din timpul Primului Război Mondial, prin imagini care o înfățișează pe aceasta participând activ la organizarea spitalelor de campanie, la îngrijirea răniților de pe front, precum și la alte acțiuni caritabile menite să ridice moralul militarilor români și să aline suferința celor răniți în timpul Marelui Război.

Este singura Regină care, în acele vremuri grele, nu a cunoscut frica de gloanțe, de bombe și nici măcar de epidemii… Îmbrăcată în nelipsita uniformă de soră medicală, Suverana noastră a mers chiar și pe front, coborând fără frică în „tranșeele morții” pentru a-și încuraja soldații!

Pentru atitudinea sa curajoasă din timpul Primului Război Mondial, generalul Prezan a decorat-o cu medalia de război – Virtutea Militară clasa I, iar contele de Saint Aulaire – Ambasadorul Franței în România, i-a dăruit Medalia de aur a Epidemiilor și Crucea de Război (La Croix de Guerre).

De atunci, Regina noastră a fost numită și REGINA SOLDAT!

Expoziția a fost prezentată și foarte apreciată  la Teatrul Național București, Palatul Culturii Iași, ICR Berlin și în multe alte săli din România și din străinătate. Pentru această expoziție, Asociației România Culturală, i s-a decernat Premiul pentru celebrarea Centenarului 2017, desemnat de AFCN.

Asociația România Culturală

Cu sprijinul Institutului Cultural Român Bruxelles și în colaborare cu Reprezentanța României pe lângă Uniunea Europeană

VERNISAJUL EXPOZIȚIEI DE BIJUTERIE
“CAMERA LUCIDA”

Expoziție internațională de bijuterie contemporană și mixed-media dedicată Centenarului României și Primului Război Mondial

„CAMERA LUCIDA” este un nou proiect lansat de ASSAMBLAGE în perioada 2017 – 2018, dedicat comemorării a 100 ani de la încheierea Primului Război Mondial, precum și Centenarului Desăvârșirii Unității Naționale. Expoziția este o continuare a două proiecte de anvergură desfășurate de Assamblage în perioada 2015 – 2016 și anume „O călătorie prin istoria și viitorul bijuteriei” și „FOUND.LOST.FOUND”.

„CAMERA LUCIDA”  este strâns legata de evenimentul „România în Marele Război,” dedicată comemorării centenarului intrării în război a Regatului României, dar și a situației din Transilvania, Bucovina și Basarabia.

„CAMERA LUCIDA” prezintă două instalații interactive de bijuterie contemporană și include o selecție curatorială a expoziției „Room 40 – Descifrarea designului contemporan”, prezentată pentru prima dată în cadrul expoziției centrale la Romanian Design Week 2017. Proiectul aduce laolaltă peste 30 de designeri români și internaționali ( SUA, Costa Rica, Coreea de Sud, Franța, Spania, Mexic, Finlanda, Italia, etc.) selectați în urma unui concurs de proiecte.

Assamblage – Asociația Națională a Autorilor și Designerilor de Bijuterie Contemporană

Proiect finanțat de Ministerul Culturii și Identității Naționale

Salle Terarken 2, Hall Fumoir

10 octombrie 2018

18:15 – 19:45

Acces liber

image

Expoziția va fi deschisă publicului pe toată perioada festivalului.

Imagini de la eveniment